Conform experţilor, în România, un divorţ din opt este pricinuit de soacră. Aceasta nu îşi aduce „copiii“ în faţa instanţei în mod conştient. În majoritatea cazurilor, divorţul lor este rezultatul bunelor ei intenţii…
Bombăne ca o moară stricată, veşnic nemulţumită, veşnic mofturoasă. Nu există colţişor – din casă sau din viaţă – în care ea să nu-şi bage nasul. Întotdeauna ştie totul mai bine decât oricine, iar exemplul personal este cel mai înţelept şi sănătos. Este posesivă până la obsesie. Iar, în unele cazuri, este toată ziua, bună-ziua, la uşă, în cele mai nepotrivite momente.
Niciodată soacra nu va recunoaşte însă că a avut vreun amestec, că a încercat cumva să-i despartă pe soţi. Ba, dimpotrivă: va susţine, cu pumnii strânşi şi ochii înlăcrimaţi, că i-a iubit la fel pe amândoi, iar fericirea lor este fericirea ei…
Luăm un exemplu simplu. Când soacra face ordine în debaraua fiului şi nurorii sale, fără să-i ceară nimeni acest lucru, ea se gândeşte doar la binele lor. „Voiam să dau o mână de ajutor, atât… Amândoi munciţi…“, se justifică soacra, dar nu se poate împiedica să nu facă reproşuri: „Debaraua avea nevoie de puţină ordine“. Dacă fiul îi dă dreptate mamei sale, totul e pierdut: momentul izbucnirii unui scandal este aproape.
Psihologii apreciază că la originea unei crize în relaţie pot sta conflicte minore. Ea: „Ah, de fapt, duminică suntem invitaţi la masă la mama“. El: „Am fost duminica trecută la masă la ai tăi…“. Ea: „Am acceptat deja, dragule…“. El: „Nu mai avem nici un weekend pe care să-l petrecem împreună, doar noi doi?!“. De aici până la o ceartă serioasă care să zdruncine stabilitatea întregii căsnicii nu mai e decât un pas.
Dacă soacra se mai amestecă şi în educaţia copiilor, în treburile financiare sau propune soluţii pentru întreţinerea casei – şi lista este inepuizabilă -, mariajul este o cauză pierdută. „Vezi, nu ţi-am spus eu!?…“.
Nu de puţine ori se întâmplă ca avocaţii să lupte încrâncenaţi într-un proces în care pricina a altcineva decât o soacră nemulţumită.
„Situaţiile sunt nenumărate în cazul imixtiunii soacrei/socrilor“, a declarat Constantin Belu, avocat din Craiova şi bun cunoscător al cazurilor de acest fel. „Să luăm o primă circumstanţă: dacă la începutul mariajului au avut o poziţie nu tocmai favorabilă, acum socrii vor să zgândărească, având replici de genul: «Vezi, nu ţi-am spus eu că aşa va fi?!». Urmează comparaţiile: «La cuscri mergeţi mai des decât la noi…», «Cu cuscrii petreceţi mai mult timp…», «Cuscra nu trebuie să vă roage niciodată să…». Nu trebuie să uităm încercarea de dominare a copilului, devenit adult la casa lui. Îndemnuri precum «Tu să m-asculţi pe mine, că ştiu mai bine» sunt o dovadă clară că părinţii nu au acceptat faptul că fiul/fiica s-a maturizat şi că vor continua să îi dirijeze viaţa.
Desigur că nu lipsesc comentariile cu privire la situaţia financiară şi, mai ales, la sprijinul oferit de fiecare părinte în parte: «Noi v-am luat mobila, în vreme ce cuscrii abia au pus jumătate din banii de televizor…». Şi situaţii ar fi nenumărate. De regulă, cel/cea care are o astfel de soacră nu mai rezistă şi deschide acţiune de divorţ“, a explicat avocatul Constantin Belu.
„Administrarea“ cu succes a unei soacre
Totuşi, soacra poate să nu fie un factor de tensiune în cadrul relaţiei. Există numeroase cazuri în care soacra şi nora se înţeleg de minune. Site-ul www.ele.ro oferă câteva trucuri numai bune pentru a evita sau aplana un conflict.
– Cel care are probleme cu soacra ar trebui să poarte o discuţie clară cu partenerul său, fără să o „atace“ pe soacră; chiar trebuie evitat cu orice preţ acest lucru, care nu ar duce decât la conflicte. După ce s-a elucidat problema, ar fi indicat ca soţii să se gândească la cel mai bun mijloc de a restabili echilibrul emoţional.
– În caz de conflict, nu trebuie incriminată numai soacra. Pot să existe şi alte motive care conduc la o relaţie proastă cu aceasta, cum ar fi comoditatea, lipsa de încredere în sine sau dorinţa de a impune cu orice preţ armonia în familie.
– Situaţiile conflictuale ar trebui discutate cu soacra – chiar dacă aceasta nu va rezolva problema în esenţa ei. O discuţie poate elibera şi lămureşte lucrurile de ambele părţi. Soacra se simţea poate obligată să invite „copiii“, chiar dacă ar fi preferat să petreacă duminica împreună cu soţul ei.
– Dacă soacra se plânge de dumneavoastră partenerului, discutaţi acest lucru cu el. Totuşi, dacă se repetă, partenerul ar trebui să răspundă: „Trebuie să discuţi asta cu el/ea“.
– La momentul potrivit, ar trebui să-i propuneţi chiar dumneavoastră soacrei cârcotaşe: „Dacă te deranjează ceva la mine, poţi să-mi spui“.
– Dacă, în ciuda numeroaselor discuţii, soacra nu îşi schimbă comportamentul, singura soluţie ar fi să luaţi distanţă faţă de ea, ceea ce, mai târziu, poate favoriza o apropiere. Partenerul dumneavoastră trebuie neapărat informat asupra unei astfel de decizii. Totuşi, a-l forţa să taie (provizoriu) legătura cu mama sa nu este în interesul dumneavoastră.
– Primiţi-vă soacra amical, chiar dacă nu şi-a anunţat vizita. Oferiţi-i de băut. Dacă vă grăbiţi, spuneţi-i şi cereţi-i să conveniţi asupra unei date pentru următoarea vizită. „Aşa vom putea sta de vorbă în linişte“: acest motiv o va convinge, pentru că, în mod sigur, îi va face plăcere să i se consacre timp.
– Vacanţa petrecută cu soacra e o viziune de coşmar pentru mulţi. Dar motivele banale – vacanţa cu ea este prea obositoare şi există alternative (călătorii organizate) – nu sunt lucruri care se spun! O excursie comună într-un weekend (varianta lejeră) o poate calma, pentru că în acest fel nu se mai simte exclusă.
– Dacă soacra vă dă sfaturi în materie de educaţie (fără să fie întrebată în prealabil), gândiţi-vă că este posibil să aibă dreptate. Totuşi, dacă nu sunteţi de acord cu ea, explicaţi-i raţiunile metodei dumneavoastră de educaţie.
– Dacă soacra vă răsfaţă prea mult copilul, trebuie să impuneţi limite, mai ales pentru micile atenţii de ordin material. De exemplu, puteţi încerca s-o convingeţi să vă dea dumneavoastră banii destinaţi micuţului, pe care să îi puneţi pe un libret de economii.
